Pentru toți, liceul reprezintă o perioadă în care ne formăm ca oameni, în care descoperim oameni și în care legăm cele mai bune prietenii.
Dar, înainte de a ajunge să facem toate astea, trebuie să ne alegem un profil pe care să-l urmăm. Eu am ales profilul pedagogic, pe care vi-l voi prezenta și vouă în acest articol, ajutându-vă să găsiți răspunsul la întrebări precum: „Care e diferența între pedagogic și alte specializări?”, „De ce să aleg profilul pedagogic?”, „E un profil greu?”, „Dacă aleg alt profil, mă pot transfera apoi la pedagogic?”, „Ce voi face după acest profil?”.
1. „Care e diferența între pedagogic și alte specializări?” Asta a fost prima întrebare pe care mi-am pus-o atunci când a trebuit să îmi aleg profilul. Dacă vreți să urmați profilul pedagogic, trebuie să știți că nu intră în cadrul repartizării computerizate, astfel că, înainte de Evaluarea Națională, trebuie să treceți de probele aptitudinale, care se dau la Muzică, Educație fizică, Educație plastică și Dicție. Cei care sunt declarați „Admis” la aceste probe, vor merge mai departe, iar în urma rezultatelor de la examenul de Evaluare Națională, primii 56 de elevi vor fi admiși, în ordinea notelor obținute.
2. „De ce să aleg profilul pedagogic?” Răspunsul meu a fost „De ce nu?”. Pentru că lucrezi foarte mult cu copiii, ai cea mai ușoară matematică dintre toate profilurile și la finalul liceului, dacă îndeplinești câteva condiții, primești diploma de învățător/educatoare și deja poți începe să lucrezi în învățământ pe timpul facultății .
3. „E un profil greu?” Aici răspunsul meu este: Da! E un profil greu. Dar dacă îți dorești să faci asta, o vei face. În general, cei care aleg acest profil o fac pentru că le place să lucreze cu copii mici. Dar de multe ori asta nu e suficient pentru a face față, deoarece abia în clasa a XI-a elevii încep să țină activități la grădiniță, respectiv ore la școală. În primii doi ani de liceu se face „Practică observativă”, unde elevii merg, observă și își notează activitățile desfășurate de învățătoare / educatoare și reacțiile copiilor la aceste activități. Pe lângă practică, elevii acestui profil au și câteva ore, pe care elevii de la oricare alt profil nu le au, precum Pedagogie, Psihologia vârstelor, Managementul clasei de elevi, Psihopedagogie specială etc.
4. „Dacă aleg alt profil, mă pot transfera apoi la profilul pedagogic?” Te poți transfera la pedagogic, dar foarte greu, din cauza probelor de aptitudini, care de obicei se susțin la sfârșitul clasei a VIII-a. Dar mult mai simplu e să te transferi de la profilul pedagogic la orice alt profil, dacă nu îți place sau nu faci față cu învățatul.
5. „Ce voi face când termin liceul?” Părerea mea este că după profilul pedagogic poți urma o carieră în orice domeniu îți dorești, dar ca „plan B” ai deja acea diplomă de învățător / educatoare, cu care ai un loc de muncă asigurat.