Garage Sale caritabil la Slatina

Sâmbătă, 29 aprilie, începând cu ora 12:00, strada Basarabilor, nr. 33, vis-a-vis de Unimed, are loc o vânzare caritabilă de mărunțișuri irezistibile.

Scopul este unul caritabil și urmărește strângerea de fonduri pentru tratamentul necesar Georgianei Selea, o elevă în clasa a IX-a la Colegiul Tehnic Metalurgic.

Georgiana a fost diagnosticată, în urmă cu aproximativ un an, cu o tumoră la nivelul hipofizei. Anul trecut a suferit o operație, dar i-a fost afectată vederea, iar fata a rămas şi cu un rest tumoral.

Acum, Georgiana trebuie să urmeze o radioterapie cu protoni în Franţa, costul acestui tratament fiind de 60.000 euro, iar timpul este limitat: 15 mai 2017.

Dacă nu puteți ajunge la acest eveniment, puteți să o ajutați și printr-o donație în conturile de lei, RO4O BTRL RONCRTOOB8063902, sau euro, RO528TRLEURCRTOOB8063901, deschise la Banca Transilvania, pe numele Virgilia Selea, mama Georgianei.

- PUBLICITATE -