Într-o lume a vitezei, a accesului necondiționat la informații, a transporturilor foarte rapide și a „visului american” cred că fiecare din noi s-a gândit la un moment dat cum o să se aventureze în fabuloasa călătorie în jurul lumii.
Și chiar o mare parte din voi urmează să își împlinească acest vis. Urmează să plecați din lumea mică a Slatinei, să faceți primii pași către cariera voastră și de ce nu, să fiți inițiați în domeniul din ce în ce mai popular al transdisciplinarității, al multiculturalității și adaptibilității.
Programul Erasmus (Eu- Ropean Action Scheme for the Mobility of University Students) este un program bazat pe schimbul de experiență între studenții Uniunii Europene. Cei care se alătura acestui program studiază cel puțin 2 luni din anul academic într-o altă țară europeană, la sfarșitul acestei perioade studiile fiindu-le recunoscute de Universitatea la care se întorc, atâta timp cât respectă contractul semnat inițial. Cea mai importantă parte a acestui program este faptul că studenții nu plătesc taxe de învățământ în plus Universității la care urmează să studieze în străinătate. De asemenea, ei pot aplica pentru o bursă în plus, care le va asigura un ajutor financiar pentru costurile traiului în străinătate.
Ce spun studenții care au luat parte la experiența Erasmus
Pentru a afla mai multe despre Erasmus am vorbit cu Roxana Popescu, fostă elevă a Colegiului Național „Ion Minulescu”, studentă în anul III la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, în cadrul SNSPA, implicată în Erasmus de anul trecut și Raluca Iova, fostă elevă a Colegiului Național „Radu Greceanu”, studentă la master în anul II la Facultatea de Psihologie și cu doua experiențe Erasmus în Polonia.
Ce a însemnat Erasmus pentru tine?
Roxana: „Trebuie să mărturisesc că aproape orice răspuns aș oferi acestei întrebări aș risca să sune oarecum clișeic. Nu puțini sunt cei care afirmă că o astfel de experiență le-a schimbat viața, modul de gândire, percepția asupra a tot ceea ce îi înconjoară. Da, așa este. Acesta a fost și cazul meu. Erasmus a însemnat o perioadă din viața mea pe care aș pune-o pe repeat, fix ca atunci când asculți aceeași melodie zile în șir. Doar că, spre deosebire de cazul melodiei, nu m-aș plictisi niciodată.”
Definește experiența Erasmus într-un cuvânt!
Raluca: „Provocare!”
Cum ai ales țara pentru care ai aplicat?
Roxana: „Aș putea spune că Germania m-a ales pe mine. Inițial optasem pentru Polonia, o țară subestimată la nivel educațional, dar cum universitatea respectivă încetase a oferi cursuri pentru specializarea Jurnalism și Comunicare, am sfârșit într-un mic orășel din Germania, Ilmenau. Impresia mea despre Germania, anterior mobilității Erasmus se rezuma la imaginea unor oameni reci, oportuniști și deosebit de stricți. Am luat acest accident al sorții ca pe o provocare de a jongla cu propriile opinii despre țara din care Dunărea își găsește izvorul. Iar din mine a izvorât apoi dorința de necunoscut.”
Raluca: „Am ales Polonia pentru ca e o țară mai puțin căutată, bine poziționată în Europa și cu o istorie foarte bogată. Si bineînțeles, ieftină! De asemenea orașul în care am studiat, Varsovia, este supranumit „Pasărea Phoenix a Poloniei”. Asfel am considerat că o să am posibilitatea să trăiesc experiențe inedite, să leg noi prietenii și de ce nu, să renasc și eu.”
A fost așa cum ți-ai imaginat?
Roxana: „Depinde despre ce aspect discutăm. Când intră în discuție motivul pentru care mă aflam acolo, și anume facultatea, exigența pe care o asociam cu țara era confirmată. De cealaltă parte, aspectul de campus multicultural a ajutat la sădirea unor prietenii adânc înrădăcinate, dovadă fiind faptul că vorbim aproape zilnic, chiar și acum, la 1.500 km depărtare. Inițial îmi imaginam cum singurele activități ce vor da sens momentelor petrecute în Germania vor fi cursurile și studiatul. Oricât de superficial ar suna, acestea au trecut pe locul doi în momentul în care totul s-a transformat într-un film hibrid aflat la granița dintre o comedie americană cu studenți și un documentar geografic. Asta pentru că am călătorit mult și cred că nu există persoană care a trecut prin experiența Erasmus să nu fi profitat de acest lucru.”
Raluca: „A fost chiar mai bine de atât!”
Cum sunt oamenii? Ce e diferit la ei față de la noi?
Roxana: „Oamenii sunt de prin toate colțurile globului pământesc. Din Asia și până în Africa, ori America fie ea de Nord sau de Sud. A fost un mediu internațional ce mi-a oferit șansa de a gusta (atât la propriu, cât și la figurat) puțin din cultura fiecărei țări, fără să fie necesar să ajung acolo fizic. Cât despre nemți, sunt deosebit de altruiști, binevoitori și înțelegători. Cred că acestea sunt principalele caracteristici care ne diferențiază. La noi am sesizat o mică doză de paranoia, o competiție acerbă de a fi întotdeauna mai bun decât celălalt. Acolo nimeni nu era mai frumos, mai deștept, mai…altfel. Totodată, ei sunt foarte reali. Noi avem tendința de a ne pune o mască pentru a ne face plăcuți, ceea ce e trist într-o societate în care vrem să ne afirmăm individualitatea.”
Care a fost cel mai dificil obstacol pe care l-ai întâmpinat în semestrul de facultate petrecut în străinătate?
Roxana: „Sincer, singurul obstacol, deci pe care îl pot include și la categoria dificil a fost ideea de a te exprima constant și, mai ales, a studia, într-o altă limbă. În cazul meu a fost vorba despre engleză și oricât de ușor ar suna și oricât de mare este pasiunea mea pentru această limbă, a comunica tot timpul prin intermediul său devine frustrant când îți lipsesc anumiți termeni de specialitate sau, mai ales la început, când duci lipsa de exercițiu și îți e teamă să nu te judece ceilalți. Am conștientizat că, de fapt, această teamă s-a dovedit a fi complet inutilă. Important este să te faci înțeles.”
Raluca: „Cea mai dificilă pentru mine a fost acomodarea cu mâncarea și cu vremea rece de acolo. Prima data am fost plecată în perioadă semestrului al doilea de facultate și pot spune ca iarna poloneză a fost un șoc, deși eram obișnuită cu temperaturile scăzute de la noi, mi-a fost greu să mă adaptez vântului de acolo.”
Cu ce te-a ajutat experiența? Ce e nou la tine după asta?
Roxana: „Prin natura mea sunt o persoană introvertită, rezervată și chiar îmi pasă ceea ce cred oamenii din jur despre mine. Desigur, e o poveste ce le încearcă pe majoritatea fetelor în adolescență și chiar mai târziu în viață. Ei bine, experiența Erasmus m-a ajutat să „sparg cochilia”, să pășesc în afara zonei de confort, ceea ce mi-a oferit șansa să întâlnesc oameni minunați, din ale căror experiențe am învățat nenumărate lucruri. Pe lângă asta, deși menționam mai devreme că facultatea a trecut cumva în plan secund, am avut mare grijă și de acest aspect, iar acum am un bagaj de cunoștințe teoretice pe care de-abia aștept să le dezvolt.”
Raluca: „M-a ajutat să-mi pun în practică abilitățile pe care le dețineam și pe care nu le exersasem, să fiu independentă, să mă descopăr și să vreau mai multe astfel de experiențe.”
Cum te-a pregătit liceul pentru asta?
Roxana: „La Minulescu am învățat ce înseamnă să fii om. Asta datorită profesorilor pe care i-am avut drept îndrumători, aș putea spune chiar spirituali. Facultatea, atât în România, cât și în Germania, nu mi-ar fi asigurat niciodată acest lucru. După ce termini liceul, spiritualitatea este atât de brusc înlocuită de formalitate încât impactul este dureros de acceptat. De aceea, liceul m-a pregătit enorm pentru relațiile sociale, mi-a oferit adevărate lecții de viață pe care le-am aplicat acolo unde am mers.”
Raluca: „În liceu am avut ocazia de a învăța engleză foarte bine, datorită profesoarelor de excepție și mi-a oferit câteva proiecte internaționale care au avut la bază tot schimbul intercultural.”
Un mesaj pentru viitorii studenți care vor alege aceeași cale ca tine?
Roxana: „Nu lăsați gândul că veți sta atât de mult timp departe de prieteni și familie și frica de necunoscut să cultive instinctul de a respinge șansa unei experiențe Erasmus. Totodată, mergeți acolo cu demnitate și asumați-vă că voi sunteți cei care veți construi imaginea României așa cum ea trebuie să fie, de fapt. Și, evident, nu uitați să vă distrați!”
Raluca: „Trebuie încercată neapărat!”