Andrei Petru: din peluză, în conducerea echipei locale de fotbal

Andrei Petru, director de marketing al echipei F.C. Olt, este un fan împătimit al fotbalului, membru al galeriei “Slatina 1368”, și un luptător care țintește spre promovarea fotbalului slătinean.

În următorul interviu ne-a răspuns la câteva întrebări legate de vremurile apuse de la Alro și de noul proiect F.C. Olt.

Cum era fotbalul pe vremea celor de la Alro Slatina?

“În perioada Alro, pot spune că visam cu ochii deschiși. Consider că am făcut parte din noul val de ultrași, când la Slatina au existat două brigăzi: Ragazzi, unde media de vârstă era undeva pe la 26-27 de ani, ei prinseseră efervescența promovării fostei Oltul Slatina în Divizia B – anii 2003, 2004, 2005. De cealaltă parte, eram noi, tinerii peluzei, Slatina 1368. Media noastră de vârstă era aproximativ 18-19 ani. Eram entuziasmați că, în sfârșit, Slatina avea o reprezentantă pe a doua scenă fotbalistică a țării. Eu sunt convins că atașamentul față de oraș prevala orice dorință de promovare în Liga I. Au fost ani în care trăiam un vis. Prinsesem meciuri cu echipe de tradiție, unde am reușit să ne organizăm destul de bine, astfel încât putem spune că am creat o atmosferă impresionantă și nu s-a putut observa diferența de istorie și tradiție între noi și adversarii noștri. Vezi meciurile cu UTA, Poli, Dinamo, etc.”

Cum ai ajuns să lucrezi cu cei de la FC Olt?

“Am avut o serie de întâlniri cu Ionuț Ivan, după care mi-a prezentat proiectul, pe care ulterior am decis să-l punem în practică. M-a atras faptul că indiferent de momentele grele prin care a trecut fotbalul slatinean, era imperios necesar ca orașul să nu rămână fără echipa de fotbal. Am ales deoarece știu că trebuia să-mi asum roul de liant între suporteri și conducerea clubului, creionând un proiect care în viitor să-i facă pe slătineni mândri de echipa locală. Noi, cei din peluză, avem și un dicton: Susțineți echipa locală. Am ales să mă implic și în acest fel, deoarece Slatina este orașul care m-a adoptat și de aceea aș vrea să las orașului măcar jumătate din bucu-riile pe care mi le-a oferit.”

Cum e să vezi meciurile din tribuna oficială după ce le-ai vazut din peluză?

“Efervescența traită în peluză nu se poate compara cu nimic în lume. Există multe cazuri de oficiali care aleg să stea alături de galerie. Am văzut cu ochii mei la Partizan sau la PAOK Salonic. Însă eu mă consider în continuare parte a fenomenului ultras, dar știu că mai am mult de învățat pe orice plan.”

Ce s-a întâmplat cu galeria după desfințarea Alro?

“Slatina 1368 există în continuare. Este un concept. Nu va dispărea niciodată. Ținem steagul sus, de cinci ani nu ratăm nici un meci al naționalei de pe teren propriu. Practic, steagul nostru e prezent la fiecare meci pe Arena Națională și pe alte stadioane unde joacă prima reprezentativă. Am reușit să avem și câteva deplasări internaționale, aici aș specifica Budapesta – septembrie 2015 și Atena – noiembrie 2013. Unul din obiectivele noastre este să fim alături de națională și la turneul final din Franța.”

Care sunt obiectivele echipei și cum decurg acestea?

“Obiectivul principal îl reprezintă asigurarea continuității fotbalistice pe malul Oltului. Iar obiectivul competițional este promovarea imediată în Liga a-II-a. O promovare care cu siguranță ar aduce doar spectacol în Slatina. Personal, abia aștept să vedem anul viitor, dacă mai mulți factori vor permite lucrul acesta, meciuri cu echipe de tradiție pe stadionul 1 Mai, ca în vremurile bune. Din păcate fotbalul românesc este într-un declin total, dar pentru mine speranța este încă vie. Din punctul meu de vedere, anul viitor, Liga a-II-a va fi mult mai spectaculoasă decât Liga 1. Imaginați-vă cum va arăta componența diviziei: ASU Politehnica Timișoara, UTA Arad, Universitatea Cluj, FC Brașov, Farul Constanța, Oțelul Galați, poate Rapid, FC Baia Mare și să sperăm că și FC Olt Slatina.”

Care este atmosfera la FC Olt?

“Atmosfera este una profesionistă, atât staff-ul cât și jucătorii își doresc performanță în adevăratul sens al cuvântului. Aș vrea să subliniez că avem o mare parte din jucători născuți sau crescuți în Slatina, iar asta arată atașamentul lor față de culorile orașului. Avem o echipă în care experiența veteranilor și entuziasmul celor tineri se îmbină perfect.”

De care echipă ai fost mai atașat?

“Sunt atașat de orice proiect fotbalistic din Slatina. Încerc să fac tot ce pot ca slătinenii să se simtă reprezentați pe plan sportiv. Din păcate, în Slatina nu prea a existat continuitate și consider că acum, în ceasul al 12-lea, trebuie să salvăm ce se mai poate salva.”

- PUBLICITATE -